Manoperele de chirurgie orală sunt soluția de tratament în unele situații clinice, fie în scop profilactic, în cazul în care urmează aplicarea unor tratamente ortodontice, fie în scop curativ, în cazul unor afecțiuni stomatologice care au produs degradarea dintelui până la imposibilitatea recuperării lui.
Manoperele de chirurgie vor fi parte integrantă dintr-un plan de tratament elaborat, si personalizat, ce va conduce în urma mai multor ședințe la obținerea unui rezultat favorabil desfășurării celorlalte etape clinice.
Aceste manopere presupun extracții dentare, odontectomii, rezecții apicale, inserări de implante, și sunt realizate în condiții de maximă asepsie și antisepsie pentru asigurarea unui rezultat predictibil, confortul pacientului și liniștea operatorie fiind asigurate de administrarea în prealabil a substanțelor anestezice locale.